VIDEO| Restricțiile în mall-uri, restaurante, sălile de spectacole și pe stadioane, ridicate pentru nevaccinați. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Publicat: 07/12/2021, 21:50

CNSU a aprobat, marţi seara, noi măsuri care se vor aplica pe perioada stării de alertă. Astfel, nevaccinaţii testaţi vor avea acces ca şi persoanele vaccinate sau trecute prin boală în spaţiile închise, a anunțat Raed Arafat.

Aceștia vor avea liber în malluri, la restaurante, pe stadioane şi la concerte, dacă prezintă un test PCR sau antigen rapid. Masca va fi purtată afară doar în locurile aglomerate, iar magazinele, barurile, cafenelele se vor închide la ora 22.00.

Măsurile ar urma să fie adoptate miercuri de către guvern, Arafat spunând că ar putea apărea modificări.

La sesiunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a votat Hotărârea 112 pentru prelungirea stării de alertă şi măsurile necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID 19. Clar că situaţia noastră acum este una mai bună decât acum două-trei săptămâni, astfel, după mai multe discuţii, s-a ajuns la implementarea unor măsuri pentru următoarea perioadă care vor modifica restricţiile care au fost până la acest moment”, a declarat, marți seară, Raed Arafat.

Nevaccinaţii testaţi au aceleași beneficii ca persoanele vaccinate sau trecute prin boală

  • Se propune ca, în condițiile pct. 12, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise să fie permisă în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
  • Se propune ca, în condițiile pct. 12, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5,00- 22,00, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și cu purtarea măștii de protecție. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
  •  Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și la terase, precum și a celor dispuse în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora să fie permisă până la 50% capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22,00. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2, respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?